• RSS
  • Facebook
  • Twitter
Thursday
02
October
2014
Comments

Sunt sigur ca daca ai citi aceasta scrisoare te-ar surprinde mult. Chiar mi-as dori sa ajunga la tine, cumva, printr-o minune. Si mi-ar placea sa fiu o gaza in aceeasi incapere cu tine atunci cand descoperi aceste randuri, sa-ti vad reactia, nedumerirea, grimasa, fiindca, fara sa te astepti, primesti un semn de nicaieri, din neant…de la mine! 

Vreau sa incep spunandu-ti ca-mi este tare dor de tine, de ceea ce ai insemnat pentru mine. Nici nu stii ce-as da doar pentru a putea sa mai traiesc odata o singura zi de atunci, sa simt cum simteam atunci, sa ma simt cum ma simteam atunci. Probabil ca nu intelegi de ce, nu stii cum e dar…crede-ma pe cuvant.

Acum, in toi de toamna, imi vin in minte o groaza de amintiri, au ramas intiparite in mine, adanc, lucruri poate neinsemnate pentru tine dar speciale pentru mine, care m-au facut ceea ce sunt azi. Mi-aduc aminte de prima zi de scoala, de zarva din curtea scolii, de ghiozdanul cat o zi de post, de doamna invatatoare, pardon, tovarasa invatatoare, asa ii ziceam atunci. Mi-aduc aminte de baietii de la bloc, de Mihai, Vasile, Mita, Petro, Marius, Stelica, Auras cu care faceam campionate de fotbal, de baraj, cu care jucam patratica, tenis de picior, castelul si Tara, tara vrem ostasi; de fetele de la bloc, de Vali, Monica, Florina, Manuela, Raluca cu care stateam pana seara tarziu si jucam Flori, fete sau baieti. Mi-aduc aminte de fumul gros de la urlalia si de bubuielile sprayurilor goale pe care le strangeam tot anul ca sa le avem in acea noapte, de zilele cand alergam ca nebunii unii dupa altii cu teava cu cornete sau cu invizibilele cu zgarci si gloante din cablu ce piscau al dracului de tare, de pocnitoarele cu surub si coada facuta dintr-o punga pe care le umpleam cu catran si le “declansam” aruncandu-le in sus, sau cand jucam Tarsa pe cartoanele de la cutiile de chibrituri, de cand jucam gropita sau semiluna cu monede de 1, 3 sau 5 lei, de sticlele pe care inconstienti le imbuibam cu carbid si apa apoi asteptam langa ele sa explodeze. Mi-aduc aminte de plimbarile cu Mihai in jurul blocului, de imaginatia noastra fara limite, cand fugeam de fiecare data cand vedeam pe cineva gras fiindca ziceam ca vrea sa ne bata. De gumele Turbo, Cin Cin sau Final pe care le luam de la tiganii din colt, de seriile de surprize pe care le strangeam inversunati. Mi-aduc aminte de iernile cu zapada cand tata ne plimba cu sania prin oras, de sarbatorile de iarna de la tara, cand tot tata ne ducea prin tot satul cu buna dimineata, cu traista atarnata de gat, plina ochi cu covrigi si nuci, de Steaua, de Plugusorul. Imi amintesc de Ionel si Vasile, cand ne intorceam de la scoala iarna, printre blocuri, si aruncam cu bulgari de fiecare data cand vedeam geamuri deschise apoi fugeam ca nebunii; sau cand primavara ori vara fiind, aveam mereu o frunzulita verde-n buzunar pregatiti pentru provocarea de la “verde stop – 3 lei pe loc”. Mi-aduc aminte de vacantele de vara de la tara cand luam cu Florin la pas tot satul, cand vorbeam vrute si nevrute ore in sir, cand alergam cu prastiile dupa vrabii in pomuletii de pe marginea soselei, de zilele de vara cand ne trezeam la 4 dimineata si o luam agale cu unditele in mana spre balta, urmariti de satre de caini, cand ne intorceam ziua-n amiaza mare cu doi-trei baboi in traista, cu tricourile puse pe cap, arsi de sete si de soare dar planificand cu entuziasm urmatoarea iesire la pescuit; de tataie injurandu-ma de toti sfintii din calendar, cu cruce rosie si cu cruce neagra, ca-i rascolesc toata curtea cautand rame, de mamaie care ne facea scovergi si ni le aducea la poarta impreuna cu o carafa de apa rece ca gheata proaspat scoasa din fantana. Mi-aduc aminte de pepenoaicele de 10 kilograme pe care le taiam pe masuta mica rotunda de la tara si din care muscam direct, cu paine calda doar scoasa de mamaie din cuptor. Mi-aduc aminte de mogaledeata de Mona, nu era nici cat tufele de flori dar era bucalata si peltica si alerga cat era ziua de mare dupa pisoi si catei. Mi-aduc aminte de Ana, sora lui Florin, cu care jucam sotronul sau elastecul in fata portii. Mi-aduc aminte cum jucam 11 m cu cei doi Florini in poarta la nea Vasilica Pisica, cum faceam concursuri de atletism, de bancuri. Mi-aduc aminte cum dadeam spectacole in casa, sarind in pat, cu cartoful infipt in creion zicand ca-i microfon, de primele tentative de a compune ceva pe orga impreuna cu Florin (apropo, sa nu renunti la visul asta, ai incredere in mine). Imi amintesc de mama cand venea de la camin si incerca sa se odihneasca iar eu atunci prindeam ocazia sa ma duc in genunchi langa ea la pat si sa-i zic: “Mama, toti copiii sunt afara si pe mine nu ma lasi?!”. Iar mama, adormita, sa scape de gura mea, imi zicea sa ma duc. Mi-aduc aminte de mamaie cum imi citea din Mos Barbuta, ani 100 si din Iarna pe ulita, de sfaturile ei: “Sa nu bei apa rece fierbantat, Adita mamaii”. Mi-aduc aminte de tataie, cum mergeam la Vultur la tutungerie tinandu-l de degetul mic apoi ma vad jucandu-ma in fata blocului in timp ce el ma veghea de pe scaun. Mi-aduc aminte de concediile de la Costinesti, de micii si pepsi de la Vox Maris, de casutele de pe plaja, de obelisc, de Radio Vacanta, mi-aduc aminte de Predeal, de pajistea de la cabana Clabucet unde alergam porcii. Imi amintesc de licuricii de la Baile Herculane, de poienite pline cu flori nemuritoare de toate culorile din lume de la Soveja, de paraiasele de la Durau, de cea mai dulce bataie pe care am luat-o de la tata, in Brasov, cand dupa ce ma pierdusem de ei din cauza razgaielilor mele de alintat, i-am regasit intr-un tarziu. Mi-aduc aminte de taberele de la Navodari cand imi ziceau colegii Citila fiindca toata ziua stateam cu nasul in carti si citeam, de telescaunul de Parang cand, ca sa nu imi fie rece, o doamna profesoara mi-a pus baticul ei in cap. Si mai mi-aduc aminte de fetele pe care le placeam, unora le-am spus, altora nu, de Mirela de la gradinita, de Flori de la bloc, de Ana, de Oana, de Laura, de Anca si multe, multe altele, de primul sarut din scara bloculuil…

Stiu ca tot ce iti zic aici pentru tine sunt doar chestii “intamplate” pana acum dar crede-ma, din nou pe cuvant, sunt cele mai frumoase amintiri din lume si o sa-mi dai dreptate.

Poate te intrebi de ce ti-am scris, ca doar nu pentru a-ti insirui aiurea intamplari din viata ta de pana acum, cand ai 14 ani. Nu de-aia ti-am scris ci pentru ca as vrea sa-ti impartasesc cate ceva. Nu vreau sa le numesc sfaturi fiindca te cunosc foarte bine si stiu cum reactionezi la asa ceva, hai sa le spunem…mici secrete.

In primul rand afla ca esti pe drumul cel bun. Continua sa ai personalitatea ta putin altfel, iti face bine, te va cladi frumos. Fii putin mai indraznet, lasa timiditatea la o parte…stiu ca nu crezi ca poti dar crede-ma, iar pe cuvant, urmeaza o perioada in care nici nu-ti vei aminti ca ai fost vreodata timid. E aproape. Invata asa cum ai facut-o si pana acum, punandu-ti mintea la contributie, nu pe derost chiar daca mama inca asa crede ca trebuie si asa va incerca sa te ajute pentru admiterea la liceu de anul viitor. Pretuieste-ti prietenii, pe Mihai cu care ai crescut de mic, incearca sa petreci mai mult timp cu el, pe Florin, continua sa-ti petreci vacantele la tara cu el fiindca momentele alea sunt nepretuite. Stiu ca tii la Mona, incearca sa fii mai apropiat de ea, ea chiar te priveste ca pe fratele ei mai mare, protejeaz-o. Fii mai intelegator cu mama si tata, stiu ca nu vezi asta acum dar ei chiar iti vor binele. Incearca sa nu te indepartezi de ei, chiar daca ti se pare ca sunt absurzi cateodata, nu au mai fost parinti inainte, si ei invata din mers lucrurile astea. Eu nu am facut-o atunci dar macar tu daca primesti scrisoarea asta multumeste-le cat poti de des si zi-le ca ii iubesti macar odata pe anotimp. Invata sa fii bun de la mamaie, stiu ca te enerveaza ca repeta aceleasi chestii mereu si ca deja esti mare si stii si tu ce e bine si ce e rau. Am 34 de ani dar iti pot spune ca nu am intalnit pana acum om mai bun ca ea. Mergi cat poti de des si la bunicii de la tara, lasa-i sa se bucure de tine si de Mona, doi nepoti au si ei iar mai tarziu cand vremea va trece vei uita de ei si-ti vei vedea de ale tale, macar acum sa le rasune curtea de voci. Continua sa scrii, stiu ca deja ai caietul de poezii inceput in clasa I, stiu ca ai inceput sa scrii si povestirile despre catelusa Molda, continua sa-ti asterni gandurile, sunt cel mai de pret lucru pe care il ai. Multumeste-i mamei fiindca a crezut, crede si va crede mereu in tine, ca-si va rupe ultima bucatica de la gura ca sa te ajute, ca iti da stropul de realism atat de necesar firii tale visatoare. Multumeste-i lui tata ca te-a invatat sa canti la clavieta, ca ti-a pus muzica la magnetofon inca de cand invatai sa mergi si ca ti-a cumparat casetofon si casete. De aici a inceput dragostea ta pentru muzica si-ti va aduce curand unele dintre cele mai frumoase momente din viata ta.

Te las acum, sper sa te bucure aceste randuri si sa intelegi ceva din ele, urmeaza o perioada in viata ta extrem de frumoasa, bucura-te de ea cat poti de mult, bucura-te de lipsa grijilor, nu te ruga de timp sa treaca, el trece, doar asta stie sa faca, mai tarziu vei vrea sa stea in loc. Urmeaza-ti visul si crede in tine. La multi ani, Adi! Si nu uita sa fii copil!

02.10.2014

Adi, cel de acum

Categories: Uncategorized

3 Responses so far.

Leave a Reply