• RSS
  • Facebook
  • Twitter
Wednesday
25
June
2014
Comments

Iubesc ploaia!!! Cu toate ca mi-a stricat destule planuri de la sfarsitul lui Martie incoace printre care o iesire la picnic cu echipa si doua iesiri in Delta cu baietii…iubesc ploaia.

In seara asta am vazut Nigeria-Argentina la munca impreuna cu Mircea, Nicu si Serghei. Ca baietii. Trecem peste rezultate schimbate care ne-au stricat cumva calculele la jocul nostru cu pronosticuri si ajungem la sfarsitul meciului. Ora 21. Ma uit pe geam si-i zic lui Mircea: “Deja s-a intunecat, ma? Parca se intuneca mai tarziu, pe la si 20”. Mircea da din umeri. Oare o fi innorat? Nu cred ca e o surpriza…nu e ca si cum n-a plouat aproape in fiecare zi de vreo 3 luni incoace.

In fine, plec spre casa cu Alexandra si Nicu (mi-am facut abonament la ei…in ultimele doua saptamani ma tot plaseaza pe traseul lor spre casa undeva la o statie de 41). La un moment dat sunt invitat sa privesc pe fereastra catre cerul aproape ca un stroboscop. Nicu imi propune sa-mi dea umbrela ca sa nu ma fac fleasca. Refuz…deh…doar sunt barbat, ma face pe mine o ploicica?

Trecem si peste asta, cobor la 41 fix pana-n intrarea pe podul Grant. Deja a inceput sa ploua cu galeata. Ma adapostesc putin dar sunt greu de ratat de stropii de ploaie ca am multa masa :). Vine 41, ma urc, destul de aglomerat pentru ora aia. Trebuie sa stau chiar in dreptul usii de langa sofer. La prima cobor chiar ca trebuie sa coboare lumea. Ma uda putin si bolborosesc printre dinti ceva de dulce. Urc din nou, ma plasez mai spre mijloc in dreptul geamului. Afara toarna de parca e sfarsitul lumii, cu tunete, cu fulgere…all inclusive.

Ajung in sfarsit si la Moghioros, cobor si, ca si cum nu am avut timp pana atunci sa ma gandesc ce si cum, ma opresc in mijlocul trotuarului si ma uit nedumerit ba spre stanga, ba spre dreapta. Oare sa ma duc sa astept 668 pentru o statie si sa ma adapostesc in statie? Sau sa ma duc pe jos printre picaturi, printre pomi, pe sub balcoane grabit spre casa? Fac doi pasi spre statia lui 668 dar ma razgandesc si incep sa rad. Schimb directia si merg spre casa inca avand gandul de a ma grabi si a ma adaposti cumva. In pas alert de la Moghiros pana la mine in casa sunt cam 6 minute. Am facut 13 minute pe ceas. La numai cativa pasi mi-am dat seama ca nu are sens sa ma grabesc asa ca m-am lasat prada ploii. Si a fost magic si sublim. Fara nici o gluma. Nu stiu de ce. Dar am zambit tot drumul. Am mers mult, mult mai incet decat o fac de obicei si am lasat stropii mari de ploaie sa ma mangaie. Intr-un minut tricoul este ud leoarca si e lipit de mine, adidasii sunt deja imbibati de apa, pantalonii se ingreunau iar eu zambeam si priveam spre cer. Scot una dintre cele 2 perechi de casti pe care le am la mine, bag telefonul in borseta si dau drumul la muzica. Ploua fara sfarsit. Muzica merge iar eu zambesc larg, un zambet pe care nu-mi amintesc sa-l fi avut de foarte mult timp. Ploua iar eu visez in ploaie…visez cu ochii deschisi, zambind si sarutand picaturile de apa. Ploaia asta e doar pentru mine!

Categories: Uncategorized

Leave a Reply